Motivul pentru care autoritățile ruse au exhumat rămășițele țarului Nicolae al II-lea

Publicat: 24/09/2015, 13:33
Actualizat: 24/09/2015, 18:34

Probe biologice au fost prelevate din rămășițele pământești ale țarului Nicolae al II-lea și din cele ale soției sale, Alexandra, dar și de pe uniforma pătată cu sânge a lui Alexandru al II-lea, bunicul lui Nicolae al II-lea, asasinat în 1881.

Membrii familiei Romanov, care au fost asasinați în timpul Revoluției bolșevice, sunt înmormântați în Catedrala din Sankt Petersburg.

Biserica Ortodoxă Rusă a dorit să confirme relațiile de rudenie dintre victime, înainte ca alte rude ale acestora să poată fi înhumate alături de ele.

O anchetă îndelungată, ce a investigat celebra crimă din 1918, a fost închisă în 1998, după ce testele ADN au autentificat rămășițele omenești ale membrilor familiei Romanov, descoperite într-o groapă comună din regiunea Ural, în 1991.

Însă acele teste ADN nu i-au convins pe unii dintre membrii Bisericii Ortodoxe Ruse, deoarece rămășițele pământești ale țareviciului Alexei și marii ducese Maria au fost descoperite abia în 2007, într-o altă groapă comună din regiunea Ural.

Comitetul de investigații, un organism de stat, consideră că aceste noi verificări sunt într-adevăr necesare pentru autentificarea rămășițelor pământești ale celor doi membri ai familiei Romanov.

Autoritățile ruse vor să îi înhumeze pe Alexei și Maria alături de restul familiei Romanov în Catedrala Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, Biserica Ortodoxă vrea să fie absolut sigură în legătură cu acele rămășițe pământești descoperite în 2007.

Țarul Nicolae al II-lea, soția sa Alexandra, cele patru fiice ale lor – marile ducese Anastasia, Maria, Olga și Tatiana -, fiul lor, țareviciul Alexei, și patru servitori ai familiei imperiale au fost asasinați în pivnița unei case din Ekaterinburg, în 1918.

Într-o noapte, ei au fost puși să se alinieze, ca pentru o fotografie de familie, iar un pluton de execuție bolșevic i-a ucis pe toți cu rafale de gloanțe, potrivit declarațiilor unor martori. Aceia care nu au murit imediat, au fost uciși cu baionetele.

Cuplul imperial și trei dintre fiicele lor au fost reînhumate în mod oficial pe 17 iulie 1998 – în ziua în care s-au împlinit 80 de ani de la asasinarea lor. Ei fost canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000.

Țareviciul Alexei și marea ducesa Maria vor fi cel mai probabil și ei canonizați înainte de împlinirea unui secol de la comiterea crimei, în 2018. Rămășițele lor pământești sunt păstrate în prezent la Arhivele de Stat ale Rusiei.

Noua anchetă va necesita recoltarea unor probe biologice și de la sora împărătesei consoarte Alexandra, marea ducesă Elizabeth Fiodorovna, îngropată la Ierusalim. Anchetatorii ruși au obținut abia de curând dreptul de a preleva aceste mostre.

Membrii familiei Romanov au fost înlăturați de la putere și obligați să plece în exil în 1917, cu puțin timp înainte ca bolșevicii comuniști să înlăture guvernul provizoriu.

Documente din așa-zisa „Anchetă a Gărzii Albe”, o investigație despre asasinarea familiei imperiale ruse în 1918, vor fi la rândul lor studiate. Aceste documente au fost făcute publice în ultimii patru ani.

Țarul Alexandru al II-lea a fost ucis cu o bombă aruncată de un militant din mișcarea anarhistă „Voința poporului”, în 1881, și a fost înmormântat în uniforma sa militară, în Catedrala Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg.

Un avocat al marii ducese Maria Vladimirovna, moștenitoare a familiei Romanov și actualul pretendent la tron, a spus că sprijină noua anchetă.

Citat de agenția de presă rusă Tass, German Lukyanov, avocatul Mariei Vladimirovna, a spus că „nu toate aspectele despre asasinarea familiei imperiale au fost explicate în acest caz și nu toate întrebările puse de Biserica Ortodoxă Rusă au primit răspunsuri clare și complete”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul elevului agresat sexual în toaleta unei școli din București. Ce...
Cât costă rochia pe care Andreea Esca a purtat-o la nunta Roxanei Hulpe. Ținuta a...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o...
Informaţii revoltătoare în cazul românilor luaţi de ape în Italia. Patrizia a sunat de patru...
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat...
„Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă” Căutările se...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât costă în România cel mai ieftin SUV SsangYong? RIVAL pt. Duster
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Schimbare majoră pentru românii cu BULETIN. Vor fi VERIFICAȚI
Andreea Esca, critici vehemente. Ținuta vedetei TV a declanșat haosul
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Final fericit pentru Patrocle! Cățelul dispărut în București este în drum spre casă, după patru...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
România are tot mai puțini copii! Numărul de nașteri din 2023, cel mai mic din...
×